Nu mi-a fost rusine sa ma dezbrac in fata ta

    Nu mi-a fost rusine sa ma dezbrac in fata ta de temeri, de frici, de dorinte ascunse, ca mai tarziu sa ma dezbraci tu de haine. Nu mi-a fost rusine fata de tine in ceea ce priveste trecutul meu, secretele mele, caci te-am lasat sa imi patrunzi in toate colturile mintii, sa descoperi cele mai ascunse ganduri ale mele. Te-am lasat sa imi descoperi fiecare cm de piele, patruzandu-mi atat in adancul mintii, cat si intr-un altfel de „adanc”. Nu mi-a mai fost rusine sa ma dezbrac in fata ta sau sa imi acopar sanii cu mainile, nefiind multumita de cum aratau, caci langa tine, dupa luuungi discutii, mi-am dat seama de ceea ce mi-ai spus tu de prima oara „frumusetea vine din interior”. 

     Am invatat ca cele mai comode pijamale sunt propria noastra piele, iar cea mai calduroasa patura este imbratisarea ta. Cum altii se trezesc ametiti de mirosul alcoolui din club, asa ma trezesc eu ametita de parfumul pielii tale, care ma face sa te doresc in cele mai nebunesti moduri, la ore matinale. 

     Ma simt frumoasa in fata ta si mandra fata de mine, cad stiu ca doar tu m-ai privit asa. Pudismul nu a avut loc intre noi, caci amandoi am fost goi de secrete, temeri si minciuni, unul fata de celalat. Iti multumesc ca ai avut rabdarea sa ma dezbraci,cand m-am ascuns de mine insami si cand eram imbracata ca pentru o vizita in Alaska. 

     Langa tine m-am descoperit pe mine insami, m-ai invatat sa ma vad frumoasa, atat in interior, cat si in exterior, iar cel mai important m-ai invatat sa nu imi fie rusine cu mine insami.
*Multumesc pentru insipatie! Pw Dw

Anunțuri

Femeie pe alb

     Am desenat o „femeie” goala, stand intinsa…in vid. I-am accentuat forma sanilor, incercand sa ma gandesc la ai mei, mi se pareau perfecti pentru corpul pe care mi-l imaginam  pentru ea. Am desenat-o destul de geometric, in special capul, dupa lungi si numeroase​ incercari. Nu are par, dar imi aduce aminte de creatia lui Bracus. Are ochii inchisi si buzele intredeschise. Isi arcuieste spatele, avand mainile deasupra capului, cu palmele lipite una de cealalta. Picioarele, in schimb, nu sunt aliniate, avand un genunchi mai ridicat decat celalalt. Ma uit acum la ea si o privesc. Observ ca piciorul drept este prea subtire, accentuandu-i fragilitatea. Talpile sale sunt atat de mici, incat, daca ar fi reala, nu s-ar vedea urmele pasilor ei. Imi plac umbrele ce ii pun in lumina posteriorul, pe cand sanul ii este inghitit de umbra. Gatul ii este cam lung, dar toate aceste greseli ale mainilor mele ma fac sa vad ca, de fapt, perfectiunea nu exista, neputand sa fie reprodusa nici macar de imaginatia sau de mana omului. Ma uit adesea la ea, cum sta prinsa, captiva de o foaie alba, iar aceasta din urma se incadreaza perfect in restul desenelor mele, pe care le-am lipit pe lateralul dulapului. Asa o pot vedea in fiecare zi, precum o muza, aducandu-mi aminte ca „perfectiunea nu exista”.

Ce am învățat în patru ani de liceu?

Ce am învățat în patru ani de liceu?

-tema și viziunea despre lume a numeroși autori în operele sale (pe care, apropo, mulți le-au scris în timp ce erau în stare de ebrietate sau „fumați”), dar mi-am dat seama că „eul” meu liric nu și-a conturat nicio viziune despre viața reală; Știu să îmi exprim „opinia” în fiecare dintre operele pentru bac (măcar dacă îmi puteam spune adevărata părere în legătură cu opera respectivă, dar nu, „că nu se punctează”, dar opinia mea în legătură cu viața rămâne în stand-by.

-caracterizarea personajelor, dar eu nu mă cunosc nici pe mine însămi, darămite să mă caracterizez;

-istoria României, de la daci până la Traian Băsescu: cum a luat naștere poporul român, dar eu nu știu cum ia naștere un om;

-întreaga viață a domnitorilor, regilor (inclusiv amantele lor) și a conducătorilor de stat, dar eu nu știu ce voi face cu viața mea;

-formule matematice aplicate în economie, dar eu tot nu știu cum să îmi găsesc un loc de muncă doar cu bacul luat( cu 10 dacă se poate, bineînțeles)

      Degeaba iei peste 9,00-9,50 la bac, dacă nu ai o facultate…nu îi va păsa nimănui cât de multe știi tu despre Otilia sau Ion sau autonomiile locale.

      Degeaba cunoști toată materia pentru bac, dacă nu te cunoști pe tine ca persoană.

      Contează atât de mult nota din bac? Da, dacă aplici la o facultate pe bază de dosar ( și nici acolo, dacă stăm bine să ne gândim)…altfel pe cine interesează cât ai luat la bac, dacă nu ai reușit să faci față admiterii la facultate (că doar fără facultate, nu prea ai șanse să faci ceva). Și faci facultate, nu că ți-ar plăcea ție să te mai trezești alți 3-4 ani în fiecare zi la 7 și să fii stresat din cauza sesiunii, ci ca să ai o șansă în plus la angajare, ca într-o zi să „ai o viață” în adevăratul sens al cuvântului, știi tu: bani, mașină, casă etc („A, nu că lucrurile materiale nu aduc fericirea”… Dacă este așa, du-te și hrănește-te cu energii venite de la soare și discutăm după).

      Parcă totuși mai important ar fi să iei bacul, indiferent de notă (dacă vrei o notă cât mai mare, pentru împlinirea ta personală, ok, succes…Dar cel mai probabil notele vor fi doar simple cifre în fața oricărui angajator). Atenția pe care o dirijezi către „cum să iei bacul cu notă mare” mai bine ai dirija-o către „cum să îmi aleg o facultate care mi se potrivește”, asta ca să nu te lași după primul semestru sau chiar mai puțin de ea.

      Școala nu te ajută în niciun fel să te descoperi pe tine ca persoană și să îți formezi o viziune personală despre viață (cel puțin despre viață, că doar nu ne permitem să ne dăm cu părerea despre ce a scris Eminescu la beție, că nu suntem George Călinescu, mare critic literar.. doamne ferește). Nu te ajută nici să te pregătești pentru posibile situații de viață ( și nu, nu te poate mânca o balenă „în patru acte”- Iona, de fapt balenele sunt inofensive și nu pot mânca altceva înafară de pești mici).

      „A, păi știi.. înveți pentru tine, pentru cultura ta generală”..poate, dar aș fi preferat ca, decât să trebuiască să rezolv un caiet de exerciții de istorie, în timp record, să mă confrunt cu posibile situații de viață, nu să argumentez politica statului român față de minorități.

      Este o întreagă competiție pentru note,care, să fim serioși sunt destule pentru toți și oricum nu se iau mereu pe merit (am făcut mai multe referate și power pointuri fără sens în liceu, decât a făcut NASA cercetări #pronatură #tăiecopacipentru10 ).

       Dragă mamă, în această superbă zi de joi, când teoretic ar fi trebuit să învăț despre temă și viziunea despre lume în opera Iona de Marin Sorescu ( te rog, să cauți rezumatul acelei „opere”ca să înțelegi cât mă va ajuta pe mine în viață) am ales să devin „hater” și să îmi exprim public nemulțumirile față de programa românească din liceu, în cazul multora dintre materiile pe care le „studiez” la „școală”. Îmi pare rău dacă nu voi lua bacul cu 10, astfel încât toată familia să fie mândră de mine, dar promit că îl voi lua, nu că mi-ar fi prea drag să învăț o serie de lucruri nefolositoare, pe care cel mai probabil le voi uita ( spune mulțumesc că am spus „nu” meditațiilor, că altfel mai pierdeam și sume exagerate de bani, pe lângă timp), dar prefer să învăț pentru admitere, știi… Mi se pare ceva „mai cu sens”, care mă va ajuta să nu ajung la 30 de ani să lucrez într-un supermarket.

#hater #picbac #simulări

O dragoste sinceră despre o poveste

       Acum luni am participat la un concurs, susținut de „fundația friends for friends”, echipa „in a relationship”. Tema concursului a fost dezbaterea unui eseu, între 2-3 pagini, cu privire la o relație din liceu. Povestea mea a fost mai mult fictivă, dar mă bucur că m.am calificat în ultimii 15 din cei 279 de participanți. Cu toate că au trecut luni bune de atunci, recent mi-am recitit eseul și am decis că ar putea fi un motiv bun pentru a posta din nou pe blog, având în vedere pauză pe care am luat-o.

      Era în preajma alegerilor consiliului elevilor, iar eu eram plină de idei și vise. Mă străduiam să scriu un discurs, prin care să obțin cât mai mulți susținători și am reușit să obțin ceva mai mult de atât.
      „Bună ziua, numele meu este….”îmi tremura vocea mai rău ca un african în Alaska, iar el mă fixa cu o privire glaciară. Îl cunoșteam din vedere, dar niciodată nu mi se păruse un personaj ieșit din tipar. Cele trei ore alocate alegerilor trec, mă îndrept spre ușă când…
       -Hei, salut. Interesant discursul tău, dar nu cred ca vei reuși să câștigi! Ți-ai setat niște obiective cam mari si greu de atins. Cum crezi că le-ai putea pune în aplicare?
„Really, după trei ore pline de emoții, răspuns la întrebări mediocre și o sete cumplită, tot ce vreau este să merg la oră, cu toate că n-aș fi crezut să zic acest lucru vreodată. Hai totuși să îți fac pe plac.
      -Prin resursele acordate Uniunii Europe pentru astfel de proiecte, donațiile elevilor și contribuția bugetului local. O zi bună!
      Din acea clipă, chipul său mi-a rămas întipărit în minte, iar acea privire glaciară se topea de fiecare dată când o intersecta pe a mea. Eram cu gândul doar la el, dar în continuare mă feream să-i vorbesc. În percepția mea, el era băiatul acela rocker, rebel, înalt, cu ochii verzi, având mereu un aer superior față de tot ce îl înconjura, intimidându-mă la fiecare salut sau privire aruncată peste umăr. El se distra în fiecare pauză cu prietenii săi, iar eu tânjeam după o conversație mai amplă cu el.
Și cum toate lucrurile bune ți se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin, îl văd venind spre mine și încercând să avem o discuție despre viitor, muzică, facultate. Eu eram pierdută în ochii lui și tot ce am auzit fiind :”Dacă vrei dă-mi numărul tău, în caz că ai nevoie vreodată de ajutorul meu.” După lungi analize si contraziceri cu mine însămi mi-am făcut curaj și l-am chemat la un biliard, iar acolo s-a aprins acea „scânteie”, dând frâu liber întâlnirilor noaste. Începusem să ieșim din ce în ce mai des, aproape că școala devenise doar locul de întâlnire, urmând să ne plimbăm de-a lungul falezei în loc să studiem despre Camil Petrescu sau „Formele de organizare statală”. 
        -Pleci de la ultima oră? Vreau să stăm împreună, primesc mesaj pe telefon!
        -SI… Deleanu lasă telefonul…GUR… Deleanu rezolvă exercițiul. În ora aceea orice îmi capta atenția mai mult ca lecția, în special ceasul de pe perete, mă uitam mai des la el decât în carte, număram minutele, secundele, iar sunetul clopoțelului a fost cea mai frumoasă simfonie de dragoste percepută de câmpul meu auditiv până atunci.
      -Preferi să mergem undeva anume?
      -Nu, hai să stăm mai bine pe plajă. 
      Începem să vorbim, ascultăm muzică, admirăm marea, frigul ne apropia și mai mult, pescărușii aveau un dans atât frumos parcă în cinstea iubirii ce avea să se nască, iar pe ultimele acorduri de la „Red Hot Chili Peppers-Californication”lucrul acela  pe care îl așteptam de atâta timp s-a produs aproape inevitabil, calculând felul în care mă privea și înmulțitând cu ritmul cardiac al amândurora, pe care jur că îl puteam auzi (și nu mă refer la al meu). Acela a fost primul nostru sărut, din multele ce vor avea să fie.
       Așa a început nebunia noastră, pe muzica celor de la Eagles și Poets of the Fall.  În puținul timp pe care îl aveam, mai ales el, deoarece clasa a XII-a înseamnă bac, iar bacul admitere, rectific  biologie și chimie: două materii care  se opuneau mârșav dragostei dintre doi liceeni dintr-un oraș mic, dar cu vise mari.
       Relația noastră era ca un party la 3 dimineața, în timpul săptămânii. Eram protagoniștii propriei noastre piese de teatru. Timpul, vremea, școala erau doar marionete pe care noi le controlam. Fumam câte o țigară, luam câte un 3 la școală, când primeam mesaje de la el, deranjând fără urmă de bun-simț ora, ne exersam talentele actoricești prin certuri false de dragul prietenilor, pentru a nu mai avea eticheta de „cuplul perfect”.
       Însă nimic nu se compara cu cele mai sincere săruturi în ploaie, la asfințit. Picăturile de ploaie se arătau vinovate, evaporându-se  înainte de a ne atinge corpurile firave. 
       Am învățat multe lucruri unul de la celălalt, petreceam așa mult timp împreună încât anatomia se învăța în doi, iar problemele de la chimie ne uneau mai mult decât reacția de hidrogenare a apei la acetilenă, sub acțiunea paladiului otrăvit cu săruri de plumb sau nichelul fin divizat…divizat…divizat cum am fost noi o dată cu începerea unui nou capitol în viața lui și inevitabila plecare la facultate, care, cu toate că amândoi o doream, niciunul nu o aștepta. 
      Dacă acel sărut din ploaie a fost cel frumos, atunci pe semne că cel din gară a fost cel mai dureros, deoarece buzele lui m-au apăsat cu o forță mai mare de 9,61 N/mm2, însoțite anterior de cea mai romantică, dar în același timp dramatică replică pe care o auzisem vreodată din partea lui: „Sărută-mă ca și cum ar fi ultima dată!” Iar apoi „Ai grijă de tine, te rog!”
      L-am strâns așa puternic în brațe, încât îmi era teamă să nu îi zdrobesc sufletul.
      -Ești un suflet frumos, îi răspund cu lacrimi în ochi!
         Iubirea noastră a rămas…în brațele mele, uitându-mă la trupul ei inert, după ce lama subțire a distanței a ucis-o, lăsând ca toate amintirile împachetate cu grijă de-a lungul vremii să cadă ușor pe peronul gării, călcată și ruptă în bucăți de roțile trenului, otrăvită de sunetul locomotivei și stropită cu lacrimi de fericire și tristețe. Trenul începe să prindă viteză și parcă voia să îmi facă în ciudă, mergând spre asfințit, în timp ce eu îmi pun căștile în urechi, dând play la „Red Hot Chili Peppers-Californication”.

Ce am învățat în 18 ani

​     90% dintre oameni aleg, ca înainte de culcare, să își imagineze lucruri care, cel mai probabil, nu se vor întâmpla niciodată. Nu spun că nu fac parte și eu din această categorie, doar că printre sunetul motorului unui Audi RS7, călătoria aceea prin Asia și un cont bancar cu multe zerouri, se mai rătăcesc și câteva idei filosofice despre „scopul vieții”, teoriile lui Aristotel și J.J.Rouseau. La finalul celor 30 de minute disponibile în fiecare seară pentru analizarea vieții, trag linie și enumăr lucrurile care m-au influențat, atât simple cuvinte, persoane, cât și experiențe.

     Nu pot spune că la vârsta de 3 ani am descoperit cine știe ce teorie naturalistă sau contractualistă de viață, care m-a făcut să îmi schimb total modul de a țipa la mama atunci când nu voiam să dorm la prânz (ceea ce acum aș da orice să o pot face), dar totuși după 15 ani mi-am dat seama că viața este făcută pentru a face greșeli.

     Așa dar, după 18 ani și 5 luni, aceasta este lista cu lucruri pe care le-am învățat și la care se vor mai adăuga și altele.

1. Orice stare este trecătoare

     Nu contează că acum ești în cel mai fericit moment al vieții tale, poți fi sigur că se întâmpla ceva rău și viceversa. Dacă te afli într-unul din acele momente maso-depresive, gândește-te că niciun sentiment nu este permanent, și vor urma clipe mai bune.

     Personal, atunci când am fost în acel moment culminant de tristețe, în care consideram că sensul vieții mele a fost curmat tragic, din moment ce eșuasem în ceea ce îmi doream, mi-am scris pe mâna o vară întreagă cu pixul „Don’t be sad ‘cause it’s over, be happy ‘cause it happened!”


2. Religia este ca un penis

      Este ok să ai una, este ok să fii mândru cu ea, dar nu mai este ok când îi forțezi ce alții să o accepte, în special copiii, când alegi să gândești cu ea, când o expui în public și când o lași să îți controleze viața.


3. Dorințele nu ți se vor împlini niciodată, dacă tu nu vei face nimic

     Un simplu exemplu: nu vei ajunge niciodată din pat în bucătărie doar dorindu-ți. Trebuie să faci ceva: să te dai jos din pat și să îți pui în mișcare mușchii, să strigi pe cineva care să te ducă până acolo(cu toate că nu cred că sunt prea mulți dispuși), sau să deschizi niște cărți și să te apuci de descoperit cum poate fi posibilă teleportarea.


4. Nu contează la ce liceu/facultate intri, contează unde termini.

      Degeaba intri tu la mate-info și se laudă maică-ta la toți vecinii, dacă tu ești total paralel cu ceea ce faci acolo și sfârșești prin a te duce la uman.

       Acest lucru se aplică și viceversa:

       Mai bine intri la o facultate, notată cu calificativul C, urmând să te transferi la o alta, de tip B sau A, decât să intri la una privată pe bani, sau pe bază de dosar și să te lași din cauză că ești total paralel cu materia.


5. Dacă ești clasa a 8-a, nu da la uman

      Dacă ești total paralel cu matematica și vezi filologia sau socio-științele ca pe o evadare, pentru a nu da bac la mate, gândește-te la ce facultate vei putea merge, cu care chiar să faci ceva. 

     Dacă ești deschis la minte și nu ai prea multe relații, prin care să îți asiguri un viitor luxos în parlament după ce termini SNSPA, vei vedea pe la sfârșitul clasei a 11-a, că umanul nu îți dă prea multe posibilități de reușită în viață. Astfel, cel mai probabil vei ajunge să te pregătești pentru o facultate care nu are niciun punct comun cu profilul tău, de exemplu medicină (generală, dentară, tehnică dentară), academia navală sau cele tehnice, unde da, ai nevoie de materia aceea, de care fugeai ca la maraton, în clasa a 8-a (matematică, fizică, chimie, biologie).

    Astfel tot efortul de care ai scăpat prin a nu da bac la mate, se va compensa cu pregătirea total individuală și cel mai probabil pe bani, făcând meditații în particular pentru admiterea la o facultate paralelă cu profilul tău.


6. Nu te apuca de fumat

     Personal, am o problemă cu fumătorii care nu au grijă să nu estompeze tot mirosul parfumului ăla scump, trimis de mama din străinătate, cu cel de tutun, iar pe lângă dezavantajele pe care le aduce asupra sănătății tale, te mai lasă și fără bani. 

     Ce poate fi mai urât de cât să auzi pe cineva strigând în fiecare pauză: Bă, dai și tu o țigară?


7. Dacă ești un fan al umorului negru, ai grijă în prezența cui îl folosești.

     Nu toți îl vor înțelege, sau îl vor lua mult prea în serios.


8. Prietenii vin și pleacă

     Sună clișeic ,dar așa este. Cu toate acestea, vor fi câteva persoane care vor avea un impact asupra vieții tale și de care îți vei aminti și peste 30 de ani.


9. Alege să faci ceea ce îți place

       Mi se pare de-a dreptul dureros când aud un om pe la vârsta de 40 de ani, spunând „mi-ar fi plăcut să am meseria x” sau „visul meu mereu a fost y”. Acum posibilitățiile și oportunitățile sunt mult mai mari, așa că alege să faci ceea ce vrei. Nu te lăsa descurajat de proful ăla bătrân, cu percepții comuniste, sau de notele mici la materiile care îți trebuiesc.


10. Riscă!

     Mai bine riști și pierzi, decât să trăiești mereu cu întrebarea „cum ar fi fost dacă?”.

Plumb – George Bacovia

​      Tema și viziunea mea personală despre cea mai cunoscută poezie simbolistă românească

Nu sunt o mare fană a lirismul, dar această poezie este printre singurele care și-au lăsat o amprentă asupra psihicului meu, după ce am lecturat-o. De aceea am ales să prezint „Tema și viziunea mea personală”, sau cel puțin punctul meu de vedere, în legătură cu „Poezia Morții”.

      Poezia plumb se încadrează sferei simbolismului. George Bacovia este considerat al doilea cel mai mare poet român după Mihai Eminescu, fiind cel mai apreciat poet simbolist.

     Opera plumb de George Bacovia deschide volumul cu același nume al autorului, plumbul fiind elementul semnificativ pentru lirica bacoviană. Acesta a fost publicat în 1916.

     De-a lungul celor două catrene, simbolul plumbului este întâlnit de șase ori, titlu reprezentând starea de angoasă și apăsare sufletească a eului liric. Cuvântul „plumb”conține o vocală închisă între două consoane grele, reprezentând închiderea spațiului emoțional afectiv. Asemeni considerației lui Umberto Eco din „Opera Aperta-Lettori in fabula”, titlul este un indice paratextual, spre care converg toate înțelesurile textului.

     Macrosemnul textului reprezintă prin cromatica sa „cenușie” monotonia vieții eului liric, prin greutatea sa angoasa sufletească, iar prin componența sa chimică, acest metal ajută la fabricarea gloanțelor, ce străpung sentimentele autorului, de aici și metafora „amorul meu de plumb” 

     Opera lui George Bacovia poate fi comparată cu picturile lui Edvard Munch ,”Țipătul”, realizate între 1893 și 1910. Ambele exprimă condiția omului de geniu neînțeles, închis în propriul său univers interior, ferindu-se de o lume artificială, monotonă. Din această cauză ia naștere o corelație între universul interior,  reprezentat de mediul abiotic, cel al obiectelor, în antiteză cu universul exterior, mediul biotic, ce captează în sfera sa umanitatea. Cel de al doilea univers reliefează scenariul, sub dirijarea căruia societatea devine o piesă de teatru, oamenii simpli actori, iar acțiunea devine una monotonă, ce nu ilustrează vreo urmă de intrigă sau punct culminant.

     Realitatea poartă masca banalului, desprinsă dintr-o lume transparentă ale cărei trăiri sunt absorbite de estetică a urâtului. Lirismul operei evidențiază incertitudinile filosofice ale proscrisului eu liric, acesta purtând eticheta de paria al comunității de care apartine.

     De cealaltă parte, universul poetic îl reprezintă pe autor în încercarea de a scăpa din robia unei lumi menite să fie vie fără a trăi cu adevărat, ducând o viață absurdă, zadarnică, al cărei sens nu există. Analizând la nivel filosofic poezia, se poate observa asemănarea dintre sensul vieții în societatea bacoviană și destinul lui Sisif din mitologia greacă. Ideea poetică sugerează această lume moartea ca pe o închisoarea sufletelor bolnave.

     Simbolismul operei contopește universul astral cu cel al poetului, ce își transmite sentimentele in mod indirect prin intermediul personajelor și al acțiunii, astfel exprimându-și nemulțumirile față de comunitatea rău famată, ale cărei idealuri sunt inexistente. Se subliniază motivul solitudinii prin binecunoscuta imaginea vizuală „stam singur în cavou și era frig”.